Aplicatii speciale entru etichete unice

Aplicații speciale pentru etichete unice (partea 1)

  1. Clear on clear

Etichete tipărite pe un material super transparent ce îți dau senzația că sunt tipărite direct pe recipient, produsul având un aer exclusivist.

O etichetă ce abia dacă arată ca o etichetă adaugă un plus de sofisticat produsului făcându-l să se evidențieze pe raft. Tehnica ideală pentru realizarea unor astfel de etichete este serigrafia, iar noi la IPPU putem tipări până la 6 culori serigrafice.

Avantaje speciale: deschide noi posibilități în crearea design-ului, o flexibilitate mai mare comparativ cu tipărirea direct pe produs, o calitate excelentă și un look contemporan, posibilitatea de a crea efecte spectaculoase (împreună cu eticheta de pe spate).

Etichetele clear on clear sunt foarte apreciate și căutate de industria băuturilor sau industria produselor cosmetice.

  1. Etichete serigrafiate

Serigrafia este o tehnică foarte cunoscută când vine vorba de materiale promoționale. Același succes îl are și în domeniul etichetelor autocolante. Este practic cea care adaugă lux unei etichete.

Caracteristica principala este stratul gros de cerneală ce poate fi tipărit pe etichetă. Culorile au o rezistență foarte mare și o strălucire aparte și sunt ideale pentru un uz îndelungat (industria cosmetică) sau pentru expunere la mediul exterior. Etichetele sunt foarte rezistente la uzura fizică, la chimicale sau raze UV.

Se pot obține efecte spectaculoase și este tehnica cea mai apreciată în imprimarea etichetelor destinate industriei cosmetice sau a băuturilor fine.

  1. Etichete cu efect emboss și aur la cald

Strălucitor, metalic, cu clasă, sofisticat – aurul la cald face ca produsul să sară de pe raft!

Multitudinea de produse de pe piață și concurența tot mai mare duc inevitabil la acordarea unei importante foarte ridicate imaginii produsului. Este din ce în ce mai mare nevoie de a adăuga imaginii produsului un plus de spectaculos prin ambalaj. Prin aurul la cald adaugam acel plus de care este nevoie pentru a ieși în evidență. Și acesta combinat cu efectul de emboss (scoaterea în relief a anumitor detalii) garantează o etichetă excepțională.

Culori metalizate, diverse nuanțe de aur la cald, efect de hologramă sau iridiscente este ceea ce propunem pentru ca produsele să fie pur și simplu strălucitoare!

  1. Print combinat

Combinatia mai multor tehnici de imprimare în linie (letterpress, serigrafie, aur la cald si emboss) ne oferă flexibilitatea de a crea cea mai potrivită etichetă autocolantă pentru produse.

Doar printr-o singură trecere prin mașină ne bucurăm de avantajul de a utiliza mai multe tehnici de tipărit inline. Această capacitate folosită în combinație cu materiale speciale ne permite să producem etichete autocolante ce au două calități: sunt atât funcționale cât și promoționale. Avantajul pe care îl oferim este clar: cream etichete autocolante unice!

  1. Braille

Normele de reglementare ale ambalării produselor periculoase dispun adăugarea unui semn de avertizare în braille. Astfel am creat o etichetă transparentă, tiparită în braille, ce permite identificarea de către persoanele nevăzătoare a produselor nocive pentru sănătate.

Soluția noastră este perfectă: printul în Braille este tactibil și poate varia în mărime sau conținut în funcție de dorințe. Pot fi integrate oricând pe o etichetă sau ambalaj deja existent.

  1. Double face / Triface

Putem transforma o singură etichetă în două sau trei!

Utilizând o tehnică specială putem dubla sau tripla spațiul de tipar, fără să mai fie  nevoie de spațiu pentru etichetă mai mare. În cazul celei duble imprimăm eticheta pe ambele părți. Aplicată pe un recipient transparent, ea este vizibilă fără sa mai fie necesară o contra etichetă.

Deasemenea putem folosi un adeziv removable ce permite dezlipirea cu ușurință a etichetei și citirea conținutului de pe spate.

Pentru etichetă cu trei fețe tipărim un material obișnuit și îl adăugam la o folie tipărita pe ambele fețe. Aceasta creează o etichetă cu trei fețe care poate fi deschisă de la un colț și închisă la loc. Este ideală pentru a introduce informații noi despre produs, pentru o campanie publicitară sau pentru a introduce specificații diferite despre produs în funcție de țara de destinație. O mulțime de detalii într-un spațiu limitat!

  1. Booklet

O etichetă deosebit de apreciată în promoții deoarece permite stocarea mai multor informații pe un spațiu limitat. Practic este o cărticică autoadezivă. Putem produce bookleți cu până la 12 pagini. Suficient spațiu să spuneți istoria produsului.

Aveti nevoie de aplicații speciale pentru etichete unice? La IPPU dispunem de toate resursele tehnice pentru a veni în întâmpinarea celor mai exigențe cereri privind etichetele unice. Ca întotdeauna ne-am făcut temele, am studiat trendurile de pe piața internatională și am implementat cele mai bune tehnologii în liniile noastre tipografice.

Share